Căminul de copii

Activităţile desfăşurate în cadrul Centrului nostru sunt următoarele:

• Găzduire
• Hrănire
• Pregătire pentru activitatea şcolară
• Educaţie morală civică creştină
• Consiliere
• întărirea şi dezvoltarea aptitudinilor practice
• Activităţi ce vizează cunoaşterea mediului înconjurător şi a altor oameni, activiăţi care au drept rezultat o integrare firească a omului în societate, de pe premize cu adevărat moral-creştine
• Activităţi de recuperare social-spirituală
• Activităţi de ajutorare a familiilor din care provin aceşti copii, a altor persoane lipsite de posibilităţi materiale, care si-ar fi dorit să ne încredinţeze unul sau mai mulţi copii spre creştere şi educaţie, dar care, datorită lipsei de spaţiu, nu s-a putut realiza
• Sprijin material şi logistic copiilor dotaţi intelectual, dar fără posibilităţi materiale
• Susţinere materială pe durata liceului sau a şcolii alese, după plecarea din centrul nostru
• Acordarea de sprijin material, spiritual, uman, unor mame cu copii aflate în dificultate (părăsite de soţ, violentate, fără adăpost) şi fără resurse financiare
• Reintegrarea socio-afectivă a copiilor în familiile din care provin
• Posibilitatea de a petrece la mănăstire o vacanţă unor copii proveniţi din familii foarte sărace

Dintre metodele de lucru folosite de noi pentru realizarea activităţilor enumerate mai sus, putem menţiona:

a. Discuţii amănunţite cu copilul şi familia acestuia din care să ne putem forma o imagine cât mai clară asupra problemei sau a problemelor care l-au făcut pe copil să ajungă la noi
b. Analiza cazului care se face cu ajutorul dialogului cu familia, copilul şi alte persoane care pot furniza relaţii pertinente, anchetă socială, chestionare, teste psihologice, etc.
c. Consiliere pe plan socio-uman, educaţional, material, practic cât şi spiritual
d. Organizarea unui permanent schimb de comunicare cu şcoala şi societatea
e. Terapii ocupaţionale
f. Elaborarea unei strategii educaţionale care are drept scop corectarea (acolo unde este cazul) sau sădirea unor deprinderi morale, educaţionale, civice şi duhovniceşti care să aibă drept rezultat însănătoşirea sufletească şi chiar psihică a copilului aflat în dificultate şi motivarea acestuia în înţelegerea unui mod de viaţă cu adevărat sănătos şi creştinesc.

Tel. 0233 896 109

Căminul de copii de la mănăstirea Petru Vodă

Un bun pedagog este un om cu har

Astăzi, când sistemul de învăţământ este nu numai deficitar, dar şi orientează copilul spre viciile unei societăţi fără de Dumnezeu, este cu mult mai necesar înfiinţarea unor grădiniţe şi şcoli creştine. Sistemul actual de învăţământ, ca şi cel de odinioara de altfel, propovăduişete în continuare o ideologie marxist leninistă, cu fundamente atee şi toată ştiinţa de învăţământ are la bază în continuare evoluţionismul darwinist. Chiar dacă aproape toţi marii noştri gânditori, pe care îi studiază elevii în manualele de literatură şi nu numai, sunt fervent împotriva darwinismului, gânditori cu o morală creştină şi oameni de cultură cu personalităţi remarcabile, care aveau o temeinică credinţă în Dumnezeu, credinţă manifestată chiar prin scrierile lor, totuşi invăţământul de azi continuă să spună elevilor că strămoşul lor este maimuţa, împotrivindu-se aslfet teoriei existenţei lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, este interzisă predarea creţionismului în şcoli. Şi ca nu cumva cineva să fie „corupt” de învăţăturile cu orientare creştină, au început să scoată din manalele şcolare vechii noştri gânditori – până şi Creangă şi Eminescu sunt minimalizaţi – şi au introdus oameni cu moravuri uşoare şi compromişi, mari „gânditori” moderni. Noi nu avem nimic cu oamenii atei, numai să ni se ofere şi nouă, creştinilor, posibilitatea de a învăţa adevărul despre crearea lumii şi adevărul istoric al neamului nostru românesc. Poate Dumnezeu mai lucrează prin acest sistem guvernamental şi îşi va trimite oamenii Săi, care să poată propune şi vota un învăţământ ortodox, sau învăţământul acasă.

La mănăstirea Pteru Vodă, prin harul şi dragostea Părintelui Justin Pârvu, a luat fiinţă un cămin de copii, îngrijiţi şi educaţi de maicile din mănăstire, cu studii superioare, suficiente chiar pentru a se putea înfiinţa şi o şcoală. În ultima vreme Părintele Justin tot atenţionează credincioşii care îi cer binecuvântarea, asupra pericolului ce priveşte educaţia copiilor. Şi dacă dă o soluţie pentru ca neamul acesta să îşi revină din necredinţă şi din întunericul patimilor, aceea este – acordarea unei educaţii creştineşti copiilor. Copiii, prin înţelegerea adevărată a rostului lor existenţial, sunt cei care mai pot salva mai târziu societatea românească de azi.

Care este comportamentul unui copil crescut sănătos şi care sunt rezultatele unei astfel de educaţii creştineşti, ne spune Maica Mariami, directoare a căminului de copii de la mănăstirea Petru Vodă.

Maica Mariami, v-am ruga să ne povestiţi cum a luat fiinţă căminul de copii şi cum se împacă viaţa monahală cu îngrijirea copiilor.

Din dorinţa de a oferi un sprijin material şi moral unor persoane aflate în situaţii deosebite din pricina sărăciei, în 2001 am reuşit, prin mila şi ajutorul lui Dumnezeu, să construim un aşezământ pentru 20 de copii, aflaţi în nevoi materiale deosebite, lipsiţi de cele mai elemenatare mijloace de acces la educaţie.

În vederea susţinerii acestui ideal, ne-am angajat să asigurăm acoperirea tuturor nevoilor materiale, spirituale şi socio-umane, de care aceşti copii au nevoie ca cetăţeni şi buni creştini ai societăţii noastre româneşti.

Iniţiativa înfiinţării şi susţinerii, sub toate aspectele, a acestui aşezământ pentru copii, a fost luată de Părintele Justin Pârvu, sfinţiei sale îi datorăm toată această jertfă. Tot Părintele Justin a fost acela care a hotărât ca acest aşezământ să fie închinat Maicii Domnului şi să se cheme „Acoperământul Maicii Domnului”. Noi, cu aşezământul nostru, am fost oarecum deschizători de drumuri în asistenţa socială patronată de Biserică.

Ca orice început a fost foarte greu, deoarece nimeni nu părea să înţeleagă de ce ar trebui să amesteci viaţa monahală cu creşterea şi educarea copiilor. Nu existau nici legi care să coordoneze aceste activităţi ale mănăstirilor şi nici înţelegere la cei din jur. Mulţi întrebau şi mai întreabă şi acum de ce trebuie să o facem noi?

Noi, maicile, n-am considerat niciodată că facem ceva deosebit sau ceva ce nu s-ar potrivi cu viaţa monahală. Dacă viaţa noastră ar fi oarecum o parafrazare pe viu a celebrei zicale duhovniceşti a Sf. Siluan Athonitul – Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui. Adică, tradus în cazul nostru – iubeşte ca o mamă, dar nu te ataşa; oferă tot şi nu cere nimic în schimb; educă dar nu pretinde recunoştinţă; jertfeşte, fără să te uiţi în urmă şi lucrul cel mai greu mi se pare să ai puterea să-i dai drumul într-o bună zi, într-o lume neprietenă, sperând că ceea ce ai sădit în el, rodind, îl va ajuta să devină om.

Care este programul copiilor şi dacă se vede o asimilare a educaţiei creştine la nivelul copilului?

Astăzi, când se vorbeşte de educaţia creştină, unii o fac şi cu un fel de emfază, ca şi cum ar vorbi despre ceva foarte deosebit şi destul de rar întâlnit.

De fapt, lucrurile stau mult mai simplu. Educarea creştină a unui copil înseamnă viaţa lui de fiecare zi, raportată la Dumnezeu şi la rânduiala Bisericii.

Copiii noştri vin din medii foarte diferite, care au însă toate un numitor comun: sărăcia, boala, disperarea, deformarea sufletească. Pentru cei mai mulţi rânduiala noastră de fiecare zi devine un adevărat balsam sufletesc, prin aceea că îi fereşte de neprevăzut, de risc şi nu în ultimul rând de violenţă – care le-a marcat vieţile. Când facem rugăciunile de dimineaţă şi de seară, îi învăţăm să îşi pomenească în rugăciune părinţii, fraţii şi, aşa pomenindu-i, să capete iertare de păcate.

Educaţia creştină dă tihnă şi lumină sufletului. Cel mai limpede se observă aceasta pe chipul fetiţelor. În câteva luni arată ca nişte fiinţe adevărate – luminoase, senine, zâmbitoare. Cel mai mult le place că nu se plictisesc niciodată şi fie că învăţăm, ne rugăm sau ne jucăm, o facem cu toţii împreună şi acest lucru dă siguranţă, dă încredere şi convingerea că nu mai sunt singuri în lupta cu viaţa.

După ce îşi termină programul la şcoală, îi aducem înapoi cu microbuzul mănăstirii, după care luăm masa împreună. În timpul mesei unul dintre copii citeşte cuvânt de folos din vieţile sfinţilor, după rânduiala de obşte mănăstirească, lucru pentru care ei se simt foarte importanţi şi acordă o atenţie deosebită. Temele le facem îmreună cu profesoare din rândul maicilor, care au pregătire în domeniul învăţământului. Bineînţeles că nu lipseşte programul de „muncă patriotică” şi de joacă, dar toate în limitele bunului simţ creştin. Programul de rugăciune îl facem tot împreună, se spovedesc regulat la preotul slujitor de la biserica noastră, a maicilor. Îşi fac canonul cu mult entuziasm şi participă şi la slujbele bisericii, bineînţeles nu întotdeauna, ci atunci când ne permite timpul, pentru că nu vrem să le îngreunăm programul şi să nu devină o obligaţie îndatoririle duhovniceşti.

De ce nu aţi înfiinţat şi o şcoală pentru a oferi copiilor şi o alternativă de învăţământ creştin?

De fapt, în 2001, când au luat toate acestea fiinţă, ne-am fi dorit să începem activitatea nostră socială cu o astfel de şcoală. Ar fi fost o completare firească a activităţii noastre cu copiii şi o încununare a eforturilor noastre. Aşa cum sunt concepute lucrurile acum, multe din eforturile nostre se risipesc cu dărnicie, dar ţinând cont şi de situaţia instabilă în care se află învăţământul românesc de ceva vreme, am preferat să ne limităm la un act de caritate socială decât să producem tensiuni inutile în jurul nostru. Dar nădăjduim ca acest vis să devină relitate în viitorul apropiat. Acesta este de altfel şi dorinţa Părintelui Justin.

Care credeţi că ar trebui să fie calitatea de bază a unui pedagog?

Din exeperienţa celor 10 ani în cadrul aşezământului nostru, am ajuns la concluzia că piatra de temelie în formarea unui bun pedagog este discernămâtul dublat de o disponibilitate în a individualiza strategia educaţională în dreptul fiecărui copil. Munca de educare se aseamănă întrucâtva cu cea a duhovnicului. Fiecare suflet care îţi vine, te obligă la o regândire continuă a experienţei pe care ai acumulat-o şi poate, cel mai important, la o diversificare tot mai mare a mijloacelor folosite în abordarea situaţiilor care-ţi stau în faţă.

Un bun pedagog este un om cu har. Este un om care iubeşte OMUL – este aproape ca un apostol prin ceea ce aduce şi traduce Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare suflet, urmărind îndeaproape modelarea pe care o exercită Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare suflet şi minte.

Aţi simţit vreodată ajutor duhovnicesc şi din partea copiilor, nu doar invers?

Nu ştiu dacă am putea numi „ajutor duhovnicesc” ceea ce vine din partea copiilor. Un lucru extrem de evident este însă că ei te ajută să înţelegi mai profund şi mai limpede virtuţi sau calităţi cu care tu te îndeletniceşti doar în teorie. Adică le-ai avut sau ai ştiut şi tu de ele când erai copil dar acum s-au acoperit de nori.

Şi atunci „ajutorul” îţi vine cama aşa: vezi în faţa ta un prichindel că-ţi arată „pe viu” ce înseamnă nerăutatea, neţinerea de minte a răului, iertarea, afecţiunea, dorul şi – în caz că te iubeşte Dumnezeu – ţi se mai încredinţează uneori şi cheia unei lumi pe care tu ai părăsit-o de mult – aceea a sufletului de copil.

Îi priveşti uneori cum se roagă şi tânjeşti parcă să stai şi tu aşa în faţa lui Dumnezeu sau cu câtă linişte şi matură chibzuinţă se joacă fetiţele cele mici cu păpuşile din gospodăria lor improvizată.

Şi atunci nu ştii cum să mai mulţumeşti lui Dumnezeu că te-a învrednicit să faci parte măcar un timp din lumea lor.

(material realizat de monahia Fotini)